Rolul pedigree-ului in decizia politica (Deficienta sistemelor politice)

Posted on 22 Octombrie 2010

0


Intr-una din zilele trecute TVR1 a organizat o dezbatere televizată despre oportunitatea capitalismului în România versus comunismul, nu de mult, apus.

În sine tema vroia sa sublinieze, cu ajutorul invitaților, cât de nasoi au fost comuniștii; în contrapartida, aflându-se sistemul nostru actual, care nu este perfect, dar merită toate eforturile.

Modul în care s-a pus problema mi s-a părut profund manipulator la adresa telespectatorilor dar m-a surprins neplăcut modalitatea jenantă cu care invitații au marșat pe acest subiect.

Sunt absolut convins ca schimbarea de sistem constituțional acum, de la capitalism la comunism sau orice alta forma de guvernare (făcând abstracție totala de mediul politic european si internațional) ar fi absolut inutila. In tara noastră, ca si in câteva alte state vecine, lucrurile merg prost sau mediocru în general, indiferent de sistemul politic. Istoria o demonstrează in mod repetat. Dar de ce?

Este foarte simplu, și o să încerc să vă explic printr-un exemplu ipotetic:

Un tânăr student dintr-o familie săraca este remarcat de un partid oarecare. Datorita rezultatelor din mediul universitar dar si a perseverentei de care dă dovadă, partidul X îl va promova in structurile sale. După mai mulți ani de munca si efort susținut acesta din urma va ajunge intr-o poziție decizionala in partid, dar inevitabil si intr-un oarecare guvern.

Pe plan personal, tânărul ipotetic, nu o duce rău deloc. Intre timp si-a găsit o soție frumoasa cu care s-a căsătorit si, împreuna au, acum 2 copii foarte frumoși, ambii studenți la 2 Universități prestigioase europene.

La un anumit moment pe parcursul lui politic apar diverse presiuni si chiar șantaje, la care este supus, in cadrul partidului X din care face parte. Convingerea mea este ca, un astfel de personaj, va începe cu mici concesii si va sfârși făcând parte din marea masa de corupți ai nației. Iți trebuie o coloana vertebrala din titan si foarte mult sânge rece sa nu cedezi. Trebuie sa fiu sincer. Dacă în joc s-ar afla integritatea familiei mele nu știu cât de mult si cum aș fi in stare sa rezist unor presiuni, îmi imaginez, extrem de mari la care sunt supuși anumiți oameni politici.

Soluția pentru astfel de situații o reprezintă un sistem politic bazat pe onoare. Se poate așa ceva ?! Cum ? Foarte simplu: Prin instalarea in poziții „de reglare politică” oameni cu pedigree, oameni cu anume istorie personala a familiei, oameni a căror principala preocupare nu este grija zilei de mâine ci onoarea proprie, onoarea tarii si istoria familiei din care fac parte. Un astfel de sistem politic este (a fost ?) cel britanic. In acest sistem exista o camera superioara, Camera Lorzilor. Aceasta nu este formata din aleși ai poporului ci din nobilimea britanica si oameni cu integritate morală greu de zdruncinat. In mod normal acei oameni ar trebui sa decidă doar direcțiile mari in care o anumita societate trebuie să se îndrepte, lăsându-i pe aleșii poporului sa stabilească detaliile.

Senatul, camera superioara a Parlamentului României ca și concept, este construit plecând de la aceasta teorie. In schimb, problema este că senatorii noștri sunt departe de a fi seniorii nației.

Înainte de a fi in dezacord cu mine as vrea sa va rog sa mai faceți un ultim exercițiu de memorie: In adolescenta de cate ori nu ați fost in profund dezacord cu deciziile arbitrare ale părinților, mergând uneori pana la ura viscerala. Mai târziu, cu toții, ne-am dat seama ca acele decizii, sau mare parte din ele au fost corecte.

Cu Respect,

VG

Anunțuri
Posted in: Politica in Ro